SE INTAMPLA IN 2007 : Fratele Mirel, un martir al credinţei ortodoxe
28 septembrie 2008
Va prezint integral un articol scris de FABIAN SEICHE :
Pe fratele Mirel Petcu l-am cunoscut în urmă cu vreo 5 ani. De atunci drumurile noastre s-au despărţit şi iar s-au intersectat în anumite momente de adâncă trăire ortodoxă şi românească. Precum cele de la Putna sau de la Prislop. Îl vedeam aievea unui oştean în straie călugăreşti de-al lui Ştefan, deopotrivă un luptător al credinţei şi apărător al neamului în vremurile noastre. Pentru el era firească dragostea de Biserică. Pulsa în el apartenenţa la neamul românesc, la fel cum inima îi bătea în piept. Era ceva neobişnuit şi pentru majoritatea creştinilor de azi. Creştini care consideră iubirea de patrie extremism şi pe cei care o iubesc – extremişti.
Da! Fratele Mirel a fost un extremist! De aceea trebuia să dispară din calea masonilor şi a ecumeniştilor. Căci altfel nu mai putea fi oprit fr. Mirel. A fi „extremist” astăzi – adică trăitor al credinţei ortodoxe şi iubitor de neam – era în trecut ceva obişnuit.
Oameni ca Brâncoveanu, Tănase Todoran (ţăran la peste 100 de ani, tras pe roată), Sf. Calinic de la Cernica – au fost cât se poate de naţionalişti. Oameni de valoare ca Mihai Eminescu, Nicolae Paulescu (inventatorul insulinei, fiziolog de renume mondial), Crainic, Stăniloae, Ţuţea, Sofian Boghiu, Cleopa Ilie, Ilarion Argatu, Ioanichie Bălan, Gh. Calciu – au fost profund naţionalişti. Duhovnici ca părinţii Arsenie Papacioc sau Iustin Pârvu sunt la fel. Cei ce-au suferit în închisorile comuniste sunt văzuţi ca extremişti… fiindcă erau legionari. Dar tocmai ei şi-au iubit ţara asta şi au fost cei mai credincioşi fii ai Bisericii.
…Fr. Mirel călca pe urmele lor. Dumnezeu a vrut să se oprească mai repede. A ştiut că noi nu merităm asemenea oameni trăitori şi naţionalişti şi l-a luat la El.
A fost o crimă oribilă. Problema e: un jaf contra unui om spre a-i lua lucrurile de valoare (telefon, leptop)? Sau crimă premeditată regizată de masoni şi folosindu-se de doi indivizi beţi? Poate nu vom afla decât la judecata finală…
Câteva date biografice:
S-a născut la 9 septembrie 1973 la Cavnic , Maramureş. A urmat Şcoala Generală nr. 14 din Baia Mare (1980-1988), Liceul nr. 4, de Poştă şi Telecomunicaţii din Baia Mare (1988-1992), Facultatea de Inginerie Electromecanică din acelaşi oraş (1992-1997). A fost frate de mănăstire, un timp la schitul Prodromu din Athos, apoi s-a întors în ţară spre a se dedica misiunii de propovăduire a credinţei. În seara zilei de 30/31 decembrie 2007 a fost asasinat bestial la marginea satului Rădeni, comuna Frumuşica, jud. Botoşani.
Din relatarea presei:
„Tânărul găsit decedat în apropierea satului Rădeni era student la Teologie (Sibiu, n.n.). După ce paznicul unui lot de vânătoare care a găsit cadavrul a anunţat poliţiştii, aceştia au reuşit să afle câte ceva despre tânărul găsit (abia în 5 ianuarie 2008!, n.n.) îngheţat bocnă… În urma efectuării necropsiei, s-a concluzionat că persoana decedată avea dublă fractură de coloană şi a avut şi o hemoragie internă puternică… Ultima dată, familia acestuia a vorbit cu el pe 29 decembrie, când acesta le-a mărturisit că ar fi vrut să petreacă sfârşitul de an la o mănăstire din nordul Moldovei…” (Jurnalul de Botoşani, 8, 21 ian.2008).
„Fratele Mirel ştia să circule… Medicii legişti au dreptate totală să creadă că a fost omorât în bătaie. Cei care l-au omorât pot fi ori rock-eri mai înrăiţi care să fi aflat că a fost frate de mănăstire (deoarece în doctrina lor au astfel de mentalităţi), ori recidivişti care s-au gândit că e vreun nimeni şi pot face ce vor. Din câte ştiu Mirel mergea de anul nou la Putna însă cei care l-au luat l-au dus spre Botoşani, după ce au aflat ceva anume despre el” (Ionuţ, 1 feb.2008).
Mărturii despre fratele Mirel:
Anca Ş. (verişoară): „Ultima oară l-am văzut la înmormântarea bunicii din Târgu Ocna, 18 dec. 2007, iar în 19 ne-am despărţit. Cel mai mult regret că m-a invitat să merg cu el în oraş şi nu am acceptat. A venit din oraş, noi ne-am pus să ne odihnim că a doua zi urma să plecăm (sunt 500 km până la Baia Mare). Dimineaţă a plecat mai târziu, după noi. Am copilărit vacanţele împreună, îl ştiam de mic, n-o să uit niciodată – atâtea amintiri avem; a fost singurul care m-a consolat cel mai mult la înmormântarea bunicii pentru că, pentru mine a fost o pierdere foarte mare. Chiar la masă când am stat n-am să uit vorbele lui de încurajare; mă mângâia, mă liniştea…”.
Ştefan (fratele): „În 30 seara a murit. A fost tâlhărit de oameni – nu ştiu cum să le zic – fără bună credinţă; erau beţi, aveau chef de bătaie, au făcut acte de vandalism. Până la urmă, după a doua autopsie se pare că nu avea coloana vertebrală ruptă. L-au aşteptat la drumul principal şi-au început să-l agreseze, l-au bătut cu pumnii, cu picioarele. Mirel a încercat să scape de ei, a renunţat la geantă, a lăsat-o baltă şi a luat-o la fugă pe câmp – poate nu l-o prinde! – dar ei aveau căruţă cu doi cai, s-au dus pe câmp şi l-au ajuns. L-au năucit de cap. I-a curs sânge din nas, avea buza umflată, coste rupte, cred că şi antebraţele rupte. A mai putut să se târască vreo 25 de metri înspre drum – dar mai avea vreo 120 m -, după care a îngheţat. Ei au mai folosit telefonul lui încă o săptămână, au dat apeluri şi s-au localizat apelurile prin conexiunea dintre telefoane. Pe unul l-au prins cu o jumătate de oră înainte să plece din ţară, la vama Borşa. Are 23 de ani. Celălalt e în Italia, dat în urmărire generală. În 11 ianuarie a fost înmormântarea”.
Poezie din partea mamei (30 dec.2007):
„Mergând spre mănăstire
Pe scumpul meu băiat
L-au atacat tâlharii.
Pe drumul înserat
Între două sate maşina l-a lăsat
Ca să-şi continue mersul
Spre Putna imediat
El îşi dorea din suflet
De Anul Nou s-ajungă
Ca să-şi petreacă-n taină
Noaptea cu rugăciune
Să-şi întâlnească fraţii
Şi pe toţi care i-a cunoscut
Cu duhul rugăciunii
Din nou aşa a vrut.
În satul Frumuşica-Rădeni
Primejdie a avut
Ca să-şi continue drumul
El nu a mai putut.
Şi iată că tâlharii nu l-au mai lăsat
Până când oasele toate i le-au sfărâmat.
În noaptea de decembrie
Mare îngheţ era
Când l-au bătut tâlharii
Pe nimeni el n-avea.
Şi l-au lăsat acolo
Cu chinuri şi durere
În loc pe arătură
Sfârşitul şi l-a dat
Pe gheaţă şi zăpadă
Trupşorul i-a rămas.
Şi-n Ajun de Bobotează
Pe noi ne-a anunţat.
Primeşte Doamne patimile
Scumpului meu băiat
Şi-l rog ca să mă ierte
Că eu l-am îndrumat
La loc de mănăstire am vrut ca s-ajungă
De Sfântul şi Marele Vasile
Durerea să o aline.
Primeşte Doamne jertfa
Fiului meu iubit
Şi aş dori din suflet
Să fie mântuit.
Primeşte Doamne lacrimi de mamă-ndurerată
Că am vrut măcar o dată
Să mai vină la casa părintească
Iertare, iertare, iertare”.
Preasfinţitul Justinian Chira al Maramureşului, 11 feb.2008:
La întrebările: cum era fratele Mirel? Era un pericol pentru forţele oculte, potrivnice Ortodoxiei? Era posibil să fi fost puşi să-l omoare? – a răspuns:
„Vreţi să vă răspund? Era un mare pericol, şi iată de ce: pentru că el credea în ceea ce făcea; căci pe ceilalţi forţele oculte vă tratează aşa pentru că sunteţi uşurei, sunteţi superficiali, aşa cum suntem toţi. Dar Mirel (şi alţii ca el) era un mare pericol pentru forţele negative, pentru că el credea; şi atunci, aceştia trebuie să fie suprimaţi. Nu ştiu dacă într-adevăr a fost programată această moarte a lui sau a fost un atentat, adică pur şi simplu aşteptând el acolo, a venit căruţa aceasta şi aceştia au încercat să-l jefuiască. Nu pot să-mi spun părerea. În primul rând, pe mine m-a afectat, m-a rănit extrem de dureros şi profund moartea lui. Ca şi moartea celor patru soldaţi de la Arhivele Statului de aici (Baia Mare,n. n.). Şi aceasta m-a afectat, teribil m-a durut. O moarte naturală pe mine nu mă afectează. O moarte de aceasta împotriva firii, este extrem de dureros. De ce m-a durut? Pentru că eu am posibilitatea să trăiesc secundele pe care le trăieşte un om care e omorât, când vede că este ucis. O fiinţă omenească trece prin nişte secunde care-s lungi ca nişte milenii, la altă scară în ceasul morţii se cântăresc sau se măsoară; mai ales când mi s-a spus că vreo 20 de metri el s-a târât să ajungă la drum.
Ce-a gândit el în clipele acestea când s-a văzut ucis, aruncat în zăpadă, în ger; că nu moare omul dintr-o dată. El a trăit toate secundele acelea când a văzut că a fost atacat, că moare, că îngheaţă. Pe toate le-a trăit ca şi înainte de un somn.
A prezentat un mare pericol pentru forţele negative, pentru întuneric, pentru satana, pentru acest motiv – că el era serios, el nu era superficial. Era în structura lui aceasta. Eu l-am cunoscut. Astfel de oameni sunt foarte rari, astfel de tineri dăruiţi sunt foarte rari. Acesta a fost Mirel.
Vă asigur că un tânăr şi un om care-şi dă viaţa intră-n rândul îngerilor. Atunci când e dăruit de Dumnezeu – că nu mulţi sunt aşa, nu mulţi au harul, şansa de la Dumnezeu ca să intre în rândul îngerilor, de aici de pe pământ. Fiecare tânăr întâi trebuie să fie foarte serios, apoi devine credincios. Dacă luăm lucrurile invers – credincios şi apoi serios – nu e corect. Întâi un tânăr sau un om trebuie să devină matur, serios, şi apoi devine şi credincios. De aceea eu nu aprob pe cei ce condamnă pe un tânăr, că e neserios. Nu. Întâi un tânăr e zvăpăiat, cum e tinereţea. Dar pe urmă, cu timpul devine bărbat, devine serios. Şi atunci devine şi credincios. Se maturizează, se căsătoreşte, are familie, are un rol în societate, începe să vadă viaţa în adevărata lumină, nu în mod superficial ca în tinereţe.
Problema aceasta de credinţă nu e o problemă de sentiment (mulţi, din sentimentalism sunt credincioşi). Religia este un fruct, un dar de la Dumnezeu pentru omul serios, matur. Un om matur devine întotdeauna credincios. Priveşte viaţa în mod serios. Şi atunci, care este rezultatul maturizării lui? Este un om dăruit, care iubeşte pe toată lumea. Pentru că de la credinţă se ajunge la iubire. Fără credinţă nu există decât o iubire pământească, lumească, trupească. O iubire nemuritoare este rod al credinţei, care iubeşte pe toată lumea – de la firul de iarbă până la marile galaxii. Şi-n dimineaţa aceasta şi permanent mă gândesc cu un profund respect şi milă şi dragoste. Nu poţi să începi invers. Îl respecţi pe om, e creatura lui Dumnezeu. În al doilea rând, ai milă, cum spune Hristos: „mi-e milă de poporul acesta”. Fiecare om e un adevărat martir al vieţii, fiecare îşi are o cruce. Mi-i milă că fiecare om poartă o cruce. Apoi dragostea, care e în stare să se sacrifice. Oricât am vorbi de frumos despre Hristos, niciodată nu-i suficient să-I mulţumim pentru tot ce a făcut pentru noi.
…La Piteşti, societatea a vrut să-i suprime pe tineri. Întâi moral. Dacă văd că moral nu reuşesc, când văd că de vreunul se împiedică prea mult, atunci caută să-l suprime fizic (cum a fost Mirel!). De aceea acum în mod mult mai subtil forţele negative caută acest lucru…”.
Dumnezeu să-l ierte şi el să se roage pentru noi împreună cu sfinţii mărturisitori ai credinţei şi ai neamului nostru!
Fabian Seiche
